Înainte de a apărea albumul Cantafabule, membrii formației Phoenix au fost cazați intr-o cabană de la munte și au clocit acolo trei luni. Alcool, sex, accidente și debandadă totală după cum povestește chiar Covaci.
Legenda păsării Phoenix și mesajul pur, dezvelit de timp, curățat de contextul politic strâmt, a trecut dincolo de oamenii implicați și va reapare printre noi de câte ori avem nevoie sa ne regăsim esența (sămânța) Harul.
Pentru că nevoia de a renaște este (curând!) mai mare decât frica de moarte.
Mi-am amintit de toate astea, am înțeles că există un filon care se păstrează pur, întorcându-mă de la o ceremonie (experiență sau ritual) autentică și autohtonă unde am pățit-o exact ca-n versurile lui Şerban Foarţă și Andrei Ujică.
Fie să renască numai cel ce har
are de-a renaşte, curăţit prin jar,
din cenuşa-i proprie şi din propriu-i scrum,
Astăzi ca și mâine pururi și acum.
Cei care renasc prin Temazcal lasă în urmă tot ce le este inutil.
Dă boxele la maxim și lasă în urmă sudoare și lacrimi, respiră foc.
Între Zamolxe și Culianu 
Lasă un răspuns