Între Zamolxe și Culianu

În 1944 Nicu Pace (numele nu este cel exact…) avea mai puţin de 30 de ani.

In ’44 Nicu Pace s-a opus comunistilor, le-a declarat ”razboiu total” si a bătut vre-o doi inainte de a fugi „in baltă”. „Nu m-am gândit să-i omor, nu era nimic de capu’ lor!”

Când au avut timp de el, când i-a venit rândul, comisarii roșii de la raion s-au dus la el acasa si i-au trimis vorba „la baltă” că ii violează nevasta şi copii dacă nu se predă de bunăvoie. S-a predat, i-au violat nevasta, copii au fugit prin sat. Până la puşcăria din Megidia pentru că drumul a fost lung pentru că îi injura l-au bătut şi s-au distrat cu frica lui. Odată au organizat chiar un pluton de execuţie, Altădată s-au prefăcut ca îl împuşcă în ceafă dar l-au împuşcat în ureche.   Aveau ordin să il ducă viu, dar el voia sa moară. I-ar fi ucis cu unghiile si cu dintii.

La poarta Albă zice că a fost bine „Doar trăgeam pe nas aer de bălţi şi uitam de foame şi de durerile de la bătaie”  În timp ce îl băteau ţipa ca un copil „râdeau de mine ca plâng ca o fetiţă dar dădeau mai încet”  I-au dat drumul dupa 12 ani. Nevasta il aştepta si copii crescuţi frumos cu ajutorul rudelor erau la şcoli la oraş.

În vremuri foarte grele ţi-e mai uşor dacă eşti „Machidon”. Eşti prins între neamuri care nu te părăsesc. Cel mai bătân bărbat este şef şi arbitru şi toată lumea munceşte pentru clan. Femeile se măritau cu cine li se spunea, munceau şi creşteau copii fără să crâcnească şi fără să uite să îşi spele bărbatul pe picioare în fiecare seară. Nu exista cuvântul familie în aromâna veche, se folosea cuvântul neam care includea pe toţi care sunt rudă cu un barbat bătrân în viaţă. Trăind în enclave, înconjuraţi de străini, Macedonenii au dezvoltat un sistem social inchis în care „statul are legile lui, noi pe ale noastre”. (O să mai studiez treaba asta.)

Nicu gandise „câta” in puşcarie-zice el. Ceilalţi ziceau că a înnebunit de la bătaie. În ziua când s-a întors, şi-a bătut nevasta, a gonit-o, a aruncat hainele afară si a dat foc la casă. Ea a plecat la rude in Constanţa, el a trăit din ziua aia fără căpătâi dar liber şi din ce în ce mai vesel.

Eu l-am cunoscut in 1987 cand am devenit prof in Sinoe. Se trezea vara in şanţul unde se prăbuşise noaptea beat. Iarna dormea în ieslea animalelor de la CAP (ferma comunistă). Zâmbea tot timpul, gata de-o glumă, genial când era vorba să îi dai o bere. Era un fel de măscărici al cârciumii putea să îl imite pe Ceauşescu 20 de minute fără să se oprească. Nu muncise niciodată, susţinea că înafară de alcool consuma doar pâine şi brânză. (l-aţi crede dacă aţi putea gusta brânza aia!)

Avea aproape 80 de ani, şi zero respect de la ceilalţi. Îşi gonise familia, era renegat, nimeni nu îi lua apărarea. Când îl gaseau beat-mort prin şanţuri îşi faceau nevoile pe el de lene să nu se dea doi paşi mai încolo. El râdea a doua zi, îi ierta şi primea de băut gratis. Câte un nepot îi dadea un palton toamna dar îl vindea pe băutură în aceeaşi zi. Ceea ce m-a surprins la el şi m-a făcut să îi caut vorba este că Nicu Pace era în fiecare moment proaspăt bărbierit, tuns scurt fără cusur şi cu cămaşa curată.

Eu, cam certat cu apa rece, apa în sat fiind foarte dură, făceam naveta lunar la Timişoara să-mi văd familia şi să fac un duş cald. Eram în satul ăla murdar „ca un ţigan” că eram „fără femeie”. Când a venit control de la Constanţa m-au confundat cu omul de servici al şcolii dar pe Nicu Pace l-am băgat la masă cu inspectorii spunând că e viceprimaru. I-a îmbătat pe toţi, i-a cărat la masină şi abia atunci s-a apucat de băut. Nu am putut să îl scot din cancelarie că „mai e băutură!” ne-au încuiat în şcoală eu dormeam când a sărit pe geam cu ultima sticlă de ţuică.

L-am urmărit odată. Se ridica din şanţ înainte de lumină mai murdar ca mine. Avea sub o streaşină un brici, o oglindă şi săpun. Mergea la pârâu („Derea” în macedo-română) Îşi ascuţea briciul pe curea, se bărbierea şi îşi aranja părul pe ceafă. Facea baie gol în apa de o palmă se săpunea şi îşi spăla cămaşa, uneori şi pantalonii. Îmbrăcat curat, cu hainele ude pe el, spăla dinţii cu noroi şi brusc devenea „mai frumos ca primaru” omul cu o adevărată stimă de sine  şi zâmbetul dat la maxim.

„Ţi’a dar liai (ce faci) profesoru?” Nea Nicule, cum te speli Iarna? Şi de ce nu te duci la canalu de irigaţie unde e apa mai mare?  „Am visat pe Maica Precista odată şi mi-a zis c-o să mor înnecat, Eu nu mă apropii de apa mare nici la baltă nu mă duc.” „Iarna fur doi baloţi de paie de la CAP le dau foc şi mă încălzesc da’ tot aici mă spăl.”

Într-o noapte i-au legat mâinile la spate când era beat-mort şi l-au dus în cimitir ameninţându-l cu împuşcarea. Se distrau copios şi voiau să îl lase în pace, dar el şi-a revenit din beţie buimac în drumul din tinereţe către puşcăria din Megidia. I-a atacat ca un turbat, l-au bătut. Când l-au întrebat pe marginea unei gropi proaspăt săpate care este ultima dorinţă a leşinat strigând „Traiască Regele” şi acăzut cu capul înainte în groapă. Au crezut că e mort, au fugit şi l-au lăsat pe fundul mormântului .

A doua zi priveam pe geamul sălii de clasă. Ţopăia pe drumul care vine de la cimitir cu braţele pline de flori mai vesel ca oricând.

A cântat „Trăiască Regele” odată după revoluţie copiilor de la şcoală. L-am căutat în anii ăştia când scotocesc să aflu din ce sunt făcut; Murise beat, înnecat in Derea, în apa de o palmă adâncime unde se spălase zilnic.