New wolrd order O eticheta pe care o pui pe procesul istoric pe care crezi ca îl vezi. Dacă vrei să vezi corect cred că originalitatea dusă spre aberaţie te ajută mai mult decât variantele mestecate de alţii. Dacă aş putea asculta deadevăratelea pe cei care au acu sub 30 de ani aş pricepe ceva despre „ordinea” de mâine. Dar mă sperii şi încep să vorbesc ca prostu încercând să le fac eu lor lumea de mâine.. Rolul meu în „noua ordine mondeală” este de clown.
Drepturile omului. Cea mai frumoasă denumire pentru uciderea valorilor umane ca schelet al societăţii. Apărură gulaguri intelectuale (cărţi care nu mai au cititori (Platon de ex)) şi şeful de hazna publică care devine extrem de puternic (poate să arunce cu oricât căcat în oricine) Ultimii elitişti sunt bănuiţi de fascism (Eliade Mircea a scris „Salazar” (altă carte fără cititori))
Democraţie Care nu există Ceea ce avem sub eticheta asta este dreptul de vot secret şi universal O belea mai mare nici că se putea! Când războaiele au devenit economice noi ne alegem comandant dintre necombatanţi prin vot secret şi universal.
Instituţii (Statul inclus) Strânge la un loc nişte oameni cu nasul negru şi plăteşte-i să ajute restul lumii. Se întâmplă următoarele: 1 – Culoarea nasului devine un tabu în cadrul instituţiei (nimeni nu îl mai vede!) deşi se recunosc între ei şi folosesc un limbaj special pentru a comunica. 2 – Cel care greşeşte neîndeplinindu-şi scopul (ucigând oameni chiar!) va fi apărat fără discernământ şi până în pânzele albe de toţi cei care au aceeaşi culoare a nasului. 3 – Ajunse la maturitate (instituţiile) fac orice altceva decât scopul iniţial :Justiţia face politică, Politicienii fac afaceri, Afaceriştii fac fraude, Interlopii fac legea, Profesorii pedepsesc şi Medicii fac multe dar nu vindecă.
Opresc numărătoarea din lehamite. Observaţi vă rog că Interlopii sunt mai sus o instituţie. Asta este caracteristica Românească. Încerc să explic:
Sistemul de învăţământ te făcea pe drumul comunismului profesor universitar în cel mai bun caz; ăştia erau produsul suprem al sistemului atunci. Cei care nu reuşeau să atingă ultima treaptă deveneau profesionişti sau incompetenţi sau forţă de muncă(destul de calificată…)
Ce face învaţământul acum? Specialişti de vârf care nu vor lucra în ţara lor. Învinşi docili care se vor omorâ între ei pentru bani, şi …. interlopi care se antrenează într-o lume „multinaţională”
Imi cer scuze pentru că nu am un cuvânt unanim acceptat dar definesc „interlop”: Principala intenţie a şcolii, aceea de a-i face docili a eşuat că erau tineri inteligenţi într-un sistem de învăţământ slab. Ies din 12 clase tabula rasa cu sau fără bac nimic nu s-a lipit de ei. „Tabula rasa” este un intelect aproape identic cu cel de la naştere (filozofii empirişti) Apărându-şi egoul de educatori adulţi declasaţi moral (e suficient să întâlnească unul) timp de 12 ani (plus 4 de grădiniţă) devin paranormali pentru noi în „citirea” (fentarea) celorlalţi,
Lipsiţi definitiv de respect pentru autoritate şi cu mintea liberă de structuri străine (logica de exemplu) nu devin proşti neacumulând din manuale. Sunt mult mai liberi la intelect când păşesc în lume chiar dacă îşi încep viaţa cu un carton pe care scrie „aidez un Romain pauvre”
Cu zero respect pentru alţi oameni, foamea şi posibilitatea pierderii libertăţii sunt cele mai eficiente motivaţii. Vor sesiza orice şansă înaintea celorlalţi şi vor acţiona fără scrupule.
Câţi sunt? Peste 3 milioane după estimările mele. Ce se întâmplă dacă toţi ăştia incep să se recunoască între ei (devin clasă socială) încetează să îşi scoată ochii unii la alţii şi
formează lumea în care veţi trăi. .. New world order.
ASsta era intrebarea !
Lasă un răspuns