Ranger Q&A

O meserie în care muncești pentru natură și oameni. Ordinea importanței este cam așa: întâi natura și după aceea oamenii.

O meserie în care muncești în natură. Trec peste poveștile bucolice cum e ”rangerul ca haiducii pe timpuri” și raspund la întrebări referitoare la cum te faci ranger.

Așadar Câteva generalități și Ranger Q&A:

Cât e șpaga? Nu e. Mi-e puțin milă de cei care întreabă asta. Vremea șpăgii a trecut. Cei care lucrează în zonă știu cât de greu de găsit este un om apt fizic și psihic să lucreze în naturăunde calitatea muncii este greu de controlat. Dar chiar dacă ești apt nu este suficient să te prezinți.

Cum procedez? Toți cei proaspăt veniți (de când lucrez în domeniu) au venit pe posturi sezoniere, pe termen limitat, în locul unuia (uneia) care se află în concediu de maternitate, sau pur și simplu voluntar ( chiar 2-3 ani…!). Așa că mai întâi muncești intr-o arie protejată în subordinea celor de acolo.

Sunt posturi pe care nu le vrea nimeni (3 luni vara) sau apar joburi locale în ONG-uri sau instituții științifice care fac studii pentru aria protejată. Există în lege posibilități de a lucra voluntar cu transport și diurnă plătite dar ca să le obții pe astea trebuie să faci munca mai bine decât actualii rangeri.

Patrulare….

Multe (aproape toate) arii protejate sunt în subordinea Romsilva. O să apară posturi in cadrul ANAMP și viitorul ”DNA al pădurilor” dar în acest ultim caz cerințele s-ar putea să fie restrictive. În cadrul Romsilva anunțurile pentru posturi vacante sunt făcute inițial doar pe plan intern. Adică participi la concurs dacă ești deja undeva angajat în interiorul regiei. Dacă nu ocupă jobul oameni din sistem anunțul se face public și poate participa oricine, dar poți să ratezi anunțul public. De aceea mai întâi lucrezi într-o arie protejată, te cunosc oamenii, îți respectă aptitudinile și apoi o să te anunțe când vine vremea să participi la concursul de angajare.

Cum se derulează un concurs de angajare? Conform anunțului care stipulează toate detaliile. Nelămuriri?

Dacă am studii de Biologie Ecologie pot să mă angajez biolog? Da, iată alte două anunțuri referitoare la postul de biolog. Întrebări?

Un răspuns la „Ranger Q&A”

  1. I’ve been surfing online more than three hours today, yet I never
    found any interesting article like yours.
    It’s pretty worth enough for me. In my opinion, if all website owners and bloggers made good content as you did, the internet will be much more useful than ever before.
    I’ll right away take hold of your rss feed as

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: