Între Zamolxe și Culianu

Am scris și textul în engleză pentru că în engleză găsești referințe mai multe despre asta.

Pe scurt este vorba de munca cu propria minte pentru a transforma cele mai neplăcute aspecte ale vieții mele(tale) în superputeri.

Le luăm pe rând?

Munca cu propria minte Vă amintiți cum ”trebuia” să înveți o lecție aridă la o materie nașpa predată de un prof nesuferit? Cam așa de greu este. Și dacă ai așteptat să termini școlile ca să nu mai fii obligat să faci eforturi deastea cu mintea probabil că ți-ai cam pierdut îndemânarea. Dezolat, nu cred că poți fi scutit de asta.

Omenirea merge pe o culme uneori îngustă uneori periculoasă. unii cad pe stânga unii cad pe dreapta. Cei care rămân pe creastă sunt niște idealiști care cred că la un moment dat o să se ridice la cer. Și e plin de diletanți (ca mine) care dau sfaturi de aici până colo. Valabile doar pe unele distanțe și doar pe unele poteci.

Trăgaciul, triggerul, declanșatorul.

Aspecte neplăcute: Ai observat că îți crește tensiunea la anumite discuții, la anumiți oameni, dacă te întrebi câteodată ”ce-o fi fost în capul meu când…” Dacă uneori activități simple îți cer foarte mult efort, sau amâni decizii în speranța că se rezolvă cumva fără să te implici. Simți că urăști profund, visceral pe câte unul sau mai mulți.

Unii simt că îi trădează propriul psihic, ”Am devenit cel mai mare dușman al meu” -spunea cineva. ”Știam că așa o să se întâmple, nu înțeleg de ce am făcut-o”.

Atunci a venit vremea arheologiei interne. Atunci mintea ta ascunde ceva ce nu poți afla decât … săpând. (procesul este atât de intim și de diferit de la individ la individ încât orice alt  verb mai precis derutează.)

O singură busolă amărâtă ai și care trebuie s-o perfecționezi: Explorarea sentimentelor ambigui. Cu timpul cu ceva exercițiu vei vedea că o parte din mintea ta se specializează in inregistrare – analiză comportamente, sentimente și gânduri.

Sapă frate, sapă, sapă!  / Până dai de stele-n apă. (Blaga Lucian)

Superputerea o descoperi (sau nu) la final după ce vei fi cernut amintirile cele mai vechi; fir cu fir, pietricică cu pietricică. Dacă scapi, căci există riscul de a deveni ostatic al umbrei, de a cădea pe partea greșită a crestei. Sună interesant, de fapt este un proces de curățire psihică. E ca și cum ai regla motorul locomotivei (din mers!) Iar finalul e acelaș pentru toți. (murim, dar cred că asta știați)

Atunci îți va fi clar că ascunzând niște chestii aproape toată viața până ai ajuns să le ascunzi de tine însuți cu succes, ai făcut de fapt eforturi permanente să ajustezi realitatea; și aceste eforturi te-au antrenat zeci de ani cu consevența cu care antrenezi de mic-copil, un geniu.

Încerc să pun aceeași teorie într-o poveste sperând că voi fi mai clar (vezi articolul următor)