Între Zamolxe și Culianu

despre Arta de a spune povești

Un mare maestru în publicitate susținea că nu are rost să transmiți celorlalți informații de mâna a 7-a(calitativ vorbind). Aproape nimeni nu își amintește cine a fost al II-lea om care a călcat pe lună, și dacă îmi zici cum o cheamă pe prima ta soacră uit instantaneu informația.

Informația corectă nu intră în memorie (și cultura) altora decât formulată adecvat. (sau mă înșel?) (singur, eu, pe mine, vaai, cât de tipic on topic)

Formularea glonț începe prin sublinierea unicității.

Singura peșteră din lume cu stalactite flexibile. Avenul lui Adam.

Singurul parc național care conține toată valea unui râu.

Formularea cârlig trezește interesul prin începutul frazei folosind cuvinte mai rare.

Cel mai mare izbuc din România. (”izbuc” nu este prea uzual, crează atenție pentru finalul frazei:) 5 tone de apă pe secundă izbucnesc din pământ.

Ca mai mare aglomerare carstică dintr-o zonă protejată; peste 730 de peșteri.

În cazul în care folosești mai multe propoziții păstrează pentru a fi transmisă o singură idee dar formularea este eficientă când se apropie de A.I.D.A. (inventată de marketeri)

Ceea ce este ciudat (extraordinar, surprinzător, interesant, mai puțin cunoscut, etc) este că aproape nimeni nu știe detaliile ocupației austriece din Oltenia. S-a șters din istorie cea mai puternică și specială metodă de rezistență socială: Asta este (…împotriva a tot ceea ce bănuiați) …   …   … (probabil se poate dar eu nu știu să scriu, frază mai captivantă ca asta)

Observați că pe lângă punerea în cuvinte, povestea care crezi că merită spusă, are sens că-ci promite o lecție pentru oamenii de azi (care te ascultă).

O lecție inacceptabilă poate fi asumată (înfiată) de ascultător într-o poveste credibilă: Arma tradițională a Olteanului impotriva Cotropitorilor care este și azi mai eficientă decât AI-ul dronelor americănești a fost/este … neseriozitatea absolută.

Șmenul la 4 capete. Trădarea de frate. Trădarea ascunsă cu o altă trădare care este mascată cu altă trădare până nici el nu mai știe cu cine este frate că-i singur rupt și gonit în inima codrului. Câtă libertate! Să te faci frate cu dracu apoi să te duci normal la biserică și tot așa până unu dintre ăștia care se bat între ei crede că te cumpără. Greșala lui!

Colcăie, pute și fumegă internetul de cât dezgust ne servim unii altora din cauza acestui ”obicei cultural”(numit așa de întâiul ministru pi la Bruxel) dar nu scăpăm până nu îl privim adânc. Eu vă ofer un punct de vedere contraintuitiv și încă susțin că este una din cele mai mari calități ale românului (de la câmpie…).

Deasemenea mi se pare (aici aș avea nevoie de ceva feedback)

că este un mic secret să te las cititorule să crezi că citești ceva, dar îți arunc spre final când deja ai investit ceva timp, ditamai șopârla…