Între Zamolxe și Culianu

Cel mai bine documentat blog despre Grota Veterani este ăsta.

Ciudat, Povestea de mai jos relatează maximum 4 zile ale bătăliei deși în istoria luptelor relatată de austrieci este consemnată o luptă eroică în care au rezistat 21 de zile la peștera transformată în bastion. Cele 21 de zile sunt recunoscute de turci în actul prin care austriecii capitulează dar bănuiesc că a fost un ”miș-maș” oriental.  Turcii le-au zis: vă predați acum și noi vă dăm o hârtie prin care recunoaștem că v-ați apărat 21 de zile. Scăpați cu viață și veți deveni eroi pentru superiorii voștri.

Mai jos este povestea … care a ajuns în „The British Military Library: Comprehending a Complete Body of Military Knowledge,” 

„Înainte de 11 august Batalionul Brechchainville a ocupat înălțimile deasupra peșterii. Peștera însăși a fost ocupată de Căpitanul Mahovacz cu o companie a regimentului Valach. Pe 11 august la ora 4 dimineața Batalionul Brechainville a fost atacat de un corp de armată turcesc compus din cavalerie si infanterie de aproape 7000 de oameni.
Greul luptei a căzut pe divizia centrală care s-au aruncat într-o redută pe jumătate dărâmată si înconjurată cu palisade unde s-au apărat timp de 4 ore respingând 4 atacuri dar au fost în final coplesiți de turcii mulți și furioși și luați prizonieri.

Celelalte 4 companii s-au retras în peșteră hotărâți să se apere până la final. În următoarele zile am fost înconjurați din toate părțile. Inamicul a ocupat toate înălțimile și toate stâncile deasupra de peșteră trăgând în noi cu tunuri și armele mici.
Au dislocat stânci mari pe care le prăvăleau asupra noastră împreună cu tufișuri și copaci în flăcări. Fortificația noastră era înconjurată cu vreascuri și dacă ar fi dat foc acestora am fi fost prăjiți de vii. Am construit două redute unde am montat tunuri pentru a intercepta trecerea vaselor inamice pe Dunăre. Au încercat să forteze trecerea a 35 saice si alte ambarcațiuni care aveau la bord câte 3 tunuri si 100 de oameni dar au fost obligati de focul nostru să se retragă. În timp ce eram presati de turci din toate părțile am trăit tot felul de nevoi exceptând șunca și făina din care făceam gustări în cenușă fierbinte. Pentru că nu aveam nici bagajele nici ustensile pentru gătit trebuia să ne întindem pe pământ; numărul celor bolnavi si răniți a crescut și nu aveam nici un fel de medicamente. Aproape toți oamenii noștri aveau picioare umflate acoperite cu viermi.

Pe scurt, totul ne amenința cu distrugerea iminentă. Turcii ne-au aruncat scrisori în italiană în care ne ofereau retragere liberă dar cât aveam speranțe să primim ajutoare le-am refuzat propunerile hotărâți să ne apărăm până la capăt (last extremity n.t.).
În această situație stresantă am fost linistiți de sosirea a două vase care ne-au adus orez pâine carne (sheep n.t.) si muniție dar am continuat săfim presați puternic de către inamic. Apoi a venit întunericul complet al nopții. Turcii au profitat de asta și au făcut încercări repetate de a forța trecerea vaselor lor. Îi auzeam vâslind dar nu vedeam un pas în fata noastră si nici nu aveam felinare sau alte mijloace de a dispersa întunericul înconjurător. În aceste împrejurări am continuat foc de tun neîntrerupt si am scufundat un șaic inamic dar alte două au reușit să forțeze trecerea. În noaptea următoare am tunat iarăsi continuu vreo două ceasuri și câteva șaice au trecut iarăși cu succes.
Aveam acum 30 de șaice care trecuseră din stânga în dreapta și deasupra noastră o mulțime hotărâtă să ne distrugă. Aveam provizii pentru 4 zile și muniție pentru o noapte. În această situație de calamitate presați de inamicul de afară și de mizeria dinăuntru ni s-a promis încă odată dar pentru ultima dată iertarea de către turci. În consecință am trimis doi ofițeri să trateze cu ei. Inamicul ne-a promis o retragere sigură; speram să   obținem condiții mai bune dar nu am putut obține decât ca ofițerii și artileriștii să își poată păstra săbiile. Au arătat ofițerilor trimiși că pregăteau o mare ofensivă si le-au spus „stim că putem pierde foarte mulți oameni dar vom recupera cu sângele vostru pentru că voi veți muri până la unul.” Eram deci obligați să capitulăm. Un comandant a sosit însoțit de câțiva turci și un secretar. Capitularea a fost scrisă și tradusă;
Se menționa în mod expres în aceasta că ne-am apărat timp de 21 de zile si ne-am predat fără provizii și muniții. Am predat tunul și fitilele și a doua zi de dimineață a fost fixată retragerea noastră.
Puțin înainte de plecare marele vizir a venit personal la bordul unui saic. Un bărbat cu barba albă ca zăpada înspre 70 de ani, foarte îngrijit, cu un turban rosu pe cap, o jachetă e mătase albă brodată cu fire de aur o sabie magnifică si un pumnal intr-o teacă încrustată cu aur si diamante.
Atunci când ne-am pus în mișcare a ordonat interpretului să ne spună că nu are rost să ne temem pentru siguranța noastră pentru că a luat măsurile necesare pentru o retragere sigură. Acum am început să urcăm pe poteca caprelor care era foarte abruptă îngustă și acoperită cu  vreascuri, încât nu puteam merge decât câte unul. Corpul nostru de 700 de oameni au urcat fără pauză timp de 2 ore până am ajuns la vârful  drumului.
La mijlocul urcușului un arnăut a sărit la un ofițer din Brechainville cu intenția de a-i smulge sabia; ofițerul s-a opus și turcul și-a scos sabia încercând să îl lovească în piept, dar a fost împiedicat de alți doi turci care i-au ordonat sa se oprească. Arnăutul a s-a conformat și basharul fiind informat i-a ordonat sa coboare pentru a fi pedepsit pentru asaltul comis.
Ajungând pe platou am găsit hoarda turcească aliniată pe două linii iar cei din fată țineau saci de piele cu apă pe care au oferit-o oamenilo noștri să bea. Un Bashar stătea așezat pe pământ și ofițerii noștri l-au salutat și s-au asezat lângă el. A ordonat sa fie servita cafea și s-au oferit pipe celor care doreau sa fumeze. Conversația întorcandu-se la incidentul cu arnăutul Basharul a spus ca aproape sigur iși va pierde viața pentru că fuseseră avertizați sub pedeapsa cu moartea sa nu fie violenti cu noi.
Dupa ce ne-am oprit si odihnit o ora am continuat calatoria; ofițerii au primit cai și Basharul ne-a escortat cu 200 de călăreți turci. După încă o oră o altă oprire s-a făcut. Am băut din nou cafea cu Basharul, am mâncat biscuiți albi și săculeți cu pesmeți au fost distribuiți printre oamenii noștri. De aici Basharul ne-a mai escortat câtva timp apoi și-a luat prietenos rămas bun de la noi. Douăzeci de călăreți ne-au escortat pana la Svinița unde s-a găsit un detașament de armată de-al nostru. Am petrecut noaptea cu toții și a doua zi turcii au fost conduși înapoi cale de 2 leghe distanta de către un ofițer și câțiva soldați.
Cei bolnavi și răniți în număr de 80 au fost transportați de la peșteră la Moldova (Moldova veche) escortați de un șaic turcesc.
Acest tratament binevoitor era neașteptat din partea turcilor. Aveam mari îndoieli că își vor îndeplini angajamentele dar au făcut mai mult decât poți să ceri de la un inamic.
Un soldat din regimentul Brechainville fiind extenuat și incapabil de a merge a fost urcat pe calul unui turc care la condus de căpăstru. Cand Maiorul Stein care era comandant in peșteră despărțindu-se de Bashar acesta din urma i-a zis ca va fi unul din primii care își va folosi influența la Poarta(Stambul n.t.) pentru a restaura vechea prietenie cu Împaratul și Maiorul și ceilalți ofițeri ar putea face la fel.”

Tradus din: „The British Military Library: Comprehending a Complete Body of Military Knowledge, and Consisting of Original Communications; with Selections from the Most Approved and Respectable Foreign Military Publications”