Între Zamolxe și Culianu

În 293 Galerius ajuns Împărat al imperiului de răsărit, (nascut la Zaicear, in Valea Timocului din mamă nord-dunăreană) împăratul Galerius și-a afirmat originea dacică și s-a declarat dușman al numelui Roman, propunând chiar ca imperiul să se numească nu roman ci Imperiul Dac, spre oroarea patricienilor și senatorilor (care au preferat Romània). El și-a exprimat atitudinea anti-romană imediat ce avut funcția de împărat, tratând cetățenii romani cu cruzime exemplară, așa cum cuceritorii îi tratează pe cuceriți, totul în numele aceluiași tratament pe care victoriosul Traian l-a aplicat cu două secole înainte poporului lui dac. (sursa Lactanius- De mortibus persecutorum)

Simbolul de lupta al dacilor

este un dragon (Drakon, Draco in greacă și latină)  După creștinări a fost asimilat cu Satana culminând cu icoana Sfântului Gheorghe unde  dragonul este împins cu sulița în noroi.

Dogma creștină a făcut (și încă mai face) eforturi de a ne menține cugetul dual (alb-negru-terțul-exclus), adică e bine să îți ajuți aproapele întodeauna, e rau să minți întodeauna. În creștinism binele și răul sunt neamestecabile ca apa și uleiul și tu ești cel păcătos dacă te folosești de ele după împrejurări.

Nu au reușit să ne creștineze definitiv! După o mie de ani de plimbat crucea prin sate aveam un Vlad Țepeș și tatăl său Vlad Dracul amândoi membrii in ordinul Dragonului. O pictură de la mânăstirea „Sfanta-Maria” din Techirghiol, îl reprezintă pe Sfântul Cristofor purtând o cruce dar …sfântul are un cap de lup!

Credințele păgâne respectau în egală măsură zeitățile rele și bune (Bogumilii de exemplu) Pentru precreștini forțele supranaturale erau toate periculoase. Bune sau rele deveneau în funcție de context și oamenii aveau chiar șansa să păcălească zeii potrivnici. Atitudinea relativă s-a păstrat în logica profundă a limbajului: Chiar în zilele astea respectăm un tip „dat dracului”. Aici unde scriu, în satul unde țuica se face din smochine, oamenii serbează de câteva ori pe an „Baba Kali”.

Simbolul de lupta al dacilor

este un lup cu corp de șarpe. Lupul (În etruscă a muri) Haita (în etruscă Aita- zeul lumii de dincolo) este pomenit unele ritualuri balcanice  ale nașterii (copilul proaspăt născut era tras prin maxilarul unui lup) Inițierea băieților se făcea prin transformarea rituală a tânărului războinic în animal. Nu era doar o chestiune de curaj, forță fizică sau rezistență, ci „de o experiență magico-religioasă care schimba în mod radical modul de viață. El trebuia să-și transforme umanitatea printr-un acces de furie agresivă și terifiantă devenind lup. Atâta timp cât purta pielea animalului, războinicul era liber față de legile și obiceiurile oamenilor.

Potrivit istoricului Vasile Pârvan, drapelul de război dac, reprezentând un lup cu corpul unui șarpe, a rămas în basmele populare ca balaur. Balaurul nu este identic cu zmeul. Cea mai mare diferență este că zmeu-ul, chiar dacă are anumite caracteristici de șopârlă, este totuși o figură umană, în timp ce balaurul nu. Trebuie remarcat că de obicei, în toate miturile, legendele și basmele românești, balaurul are întotdeauna trei, cinci, șapte, nouă sau doisprezece capete. Balaurul este uneori o figură malefică, dar de cele mai multe ori este o figură neutră, care păzește diferite locuri, obiecte sau cunoștințe. De asemenea, în diferite mituri și traditii, vor exista o serie de dragoni care trebuie să fie învinși pentru a obține obiectele prețioase sau intrarea în locurile păzite, numărul capetelor lor crescând cu dificultatea.

Simbolul de luptă al dacilor

este printre fundamentele Euroasiei  (cea a lui Jean Parvulesco). Ritualul de inițiere în frăția lupilor a trecut la triburile germanice prin druizii celți și prin goți.  *Vilnius (capitala Lituaniei) se traduce prin oamenii lup (asta nu am verificat). **Valhalla vikingilor pare a însemna „halls of the valks” (războinicii lupi ai lui Odin) și numele Valkyriilor provin din Valk+Kira (lup+femeie în vechile limbi balcanice. Valaskjalf (însemnând adunarea vlahilor (Valasks)) era camera tronului lui Odin. ***Raiul Vedic, „lumea strămoșilor” era numit Valak-Hilyah, locuit de 60.000 zeități ai luminii numiți Valakhilyas comform Mahabharata. ****Valak/Valk/Vlah au origine scită Valakhilyas sunt înțelepții cei mici care se hrăneau cu razele soarelui. *****Voloh este zeul pagân al turmelor la vechii slavi.

Vorbind despre reacțiile mulțimilor la cuvântările sale Hitler spunea „Au început să simtă lupul”. Viziunea lui era tot Euroasia ca un singur stat. Sunt foarte multe indicii că el însuși era un inițiat în frăția lupilor. Sora lui Paula (hallo meine leser Paula und Vlad) și-a schimbat numele în Wolf. (Apoi sunt numele sediilor Wolfsschluct Wolfsschanze Werwolf, Wolfsburg-uzina Wolkswagen, Johaanna Wolf secretara lui timp de 20 de ani, etc. etc)

 

Simbolul de lupta al dacilor

are glas. Scotea un șuierat (vuiet urlet) în goana calului sau în bătaia vântului. Istoriile spun că vuietul întărea spiritul dacilor care se credeau nemuritori și înspăimânta dușmanii.

Simbolul de lupta al dacilor

Avea glas, căci vai, de la trădarea lui Bicilis nimeni nu a mai auzit un Draco. Din anul 106 urletul magic ce transformă dacii în lupi feroce nu s-a mai auzit. Am verificat: nimeni nu a refăcut balaurul care transformă prin vuiet păstorul vlah în războinic dac.

Nu știm astăzi cum să îl facem să șuiere și nu-i putem încă recunoaște sunetul.

Verbul „a ști” nu mai are sensul eretic original. Nu vom reuși atâta timp cât gândim cu handicapul indus de ideile crestine altoite cu logica formalizată (materialistă!) a renașterii. Nu vom reuși gândind ca un ateu rațional, nu putem reuși fără credința absolută (absurdă, dacă vreți) a Draconarului.

Vor ridica în vânt peste aproape 2000 de ani stindardul care te face nemuritor cei care trăiesc în, (crezând în,) magie și nemurirea stră-moșilor. Simbolul de luptă al dacilor va urla iarăși vibrănd, trezind în noi, sângele lupului.

Despre când și cum se va întâmpla asta nu pot să vorbesc. Pot să las câteva indicii mai jos.

„Erezia n-a fost o joacă; ereticii se lăsau arşi pe rug pentru adevărul vieţii lor”, „Ereticii nu numai că au anticipat o altă lume, mai umană, dar au şi luptat pentru ea” Gh. Vlăduţescu în cartea sa Ereziile evului mediu creştin.

„The Valachs lived not only in the territory of present day Moravia, but also resided throughout the vast regions of the Carpathian mountains. At the closest distance to us, this included the territory of Upper Slovakia, south Tesin and south Poland. History also instructs us that the Valachs, the mountain shepherds, were involved in a special kind of herdsmanship entirely unique in Central Europe and that they originally came from Balcany in what is now Romania.” (Stopami Minulosti: Kapitol z Dejin Moravy a Slezka /Traces of the Past: Chapters From the History of Moravia and Silesia/, by Zdenek Konecny and Frantisek Mainus /Brno, Blok. 1979)

 

 

 

[…] ei cred că nu mor şi acel care dispare din lumea noastră se duce la demonul Zamolxis. (Herodot, 484-425 î.e.n.)

Dio Casius povestește că înaintea bătăliei de la Tapae dacii au trimis lui Traian o ciupercă foarte mare pe care era scris un mesaj. Consilierii lui Traian, văzând mesajul au cerut imperatorului să renunțe la luptă. N-a ascultat și a fost un măcel. Mesajul era scris pe o muscăriță și dovedea că „barbarii” daci erau în posesia cunoștiințelor subtile de dincolo de moarte.

(că media!) este mesajul  descoperea în anul nașterii mele Marshall McLuhan brrr!)

Mai mult decât cele 100 000 de kile de aur: Draco.