Între Zamolxe și Culianu

Ca Romania a primit din teritoriul Bulgariei Cadrilaterul (Dobrogea) nu este un subiect prea comentat in istorie. Nu se potriveste cu „marea victorie” din razboiul de independenta pierderea Basarabiei și alipirea Dobrogei. Nu se spune cum au plecat de acolo bulgarii si au venit in casele lor Aromânii cărora le zicem „Machidoni”.

Cel mai vestic sat din Romania, aflat la egală distanță intre lacurile Razelm si Sinoe (unul sarat unul cu apa dulce) are pana la mare doar Grindul Lupilor. Aici, pana când a fost privatizată „Gura Portița”  era un pământ unde se salbaticeau și animalele domestice. Râpe bălţi tânţari şi stuf. Braconieri români, aromâni. turci. tatari si lipoveni isi duceau traiul in violenta alcool si saracie.

Acolo m-a trimis Republica Socialistă să predau matematică în 1987. Era musai, diploma de facultate nu era definitivă fără stagiatură. Am fost primul absolvent stagiar care a rezistat în satul acela mai mult de 2 săptămâni; am stat 2 ani!

Localnicii se ocupau cu orice dar jaful, furtul de la CAP și braconajul erau cele mai lucrative activități. Distracții neviolente erau farsele macabre despre care am mai scris.

În ’88 au (mutat disciplinar) adus un polițist (se numeau milițieni!) care a încercat să preia conducerea. Când a vrut să aresteze un sătean condamnat și căutat de poliție de vreo 5 ani, acesta a ripostat și polițistul l-a împușcat. În următoarele două luni i-au furat „caraliului” câinele lup, găinile de vreo două ori  și după ce i-au dat foc la casă cu nevasta gravidă înăuntru milițianul a înțeles și s-a dus din sat cu copilul născut prematur.

Aveam 24 de ani, nimeni nu mă întrecea la suta de metri (cu sau fără garduri) și eram extrem de atent din cauza violenței permanente din jur.

„‘rofesore az nu plec nicări, poți să iei calu’ ș-aleargă-l bine să nu să alenevească” Ieșeam de la ore și calul care mi se oferea era un pur sânge arab de 3 ani înlocuit la naștere (furat!) în hergelia lui Ceaușescu de la Mangalia. Pun șaua cea frumoasă (ciordită de la niște filmări cu Amza Pelea prin bălți) și încalec cu gândul la o goană de câteva ore pe câmpuri. Dar aia era ziua în care eu eram distracția satului.

Au dat drumul unei iepe în călduri în curtea îngustă unde eu eram călare țanțoș, apoi au apărut la gard să asiste vreo 10 săteni. Armăsarul de sub mine era „neînceput” (încă virgin) și a sărit pe iapă cu mine deasupra lui. L-am deranjat, m-a aruncat din șa, și am scăpat ieftin cu doar două lovituri de copită. În timp ce Mihăță (armăsarul) își făcea treaba cu iapa, pe mine m-au scos târâș de sub ei. Unii se tăvăleau pe jos de râs. M-au lovit la cap de o piatră că tot râzând n-au mai fost atenți.

Zi de zi, timp de câteva luni, toți cei pe lângă care treceam zâmbeau cu gura până la urechi. Râdeam și eu și îmi pregăteam răzbunarea. Nu-mi puteam permite să devin clientul tuturor farselor.