Între Zamolxe și Culianu

Întâi au venit turcii și regula a fost scapă cine poate. Cum poate. Am învățat bacşiş, peşcheş, ciubuc,hazna, lichea, lefter, mahala, rahat, tertip, târfă. Turcii n-au putut să se stabilească aici în ciuda slugărniciei cu care erau primiți. Nu se putea cu nici un chip să găsească localnici de încredere. „Să traiiiți, poftiiți, bine c-ați veniit vă dăm tot ce vreți dar noi s’tem săraaci…” Și cum întorcea turcu spatele era mort sau lefter.

De la Vidin veneau când aveau oaste să ia tot ce găseau;  femei copii grâne și miere. Te încolțeau că erau pe mână cu boierii, singura șansă să îți salvezi capra era să îi ajuți s-o găsească pe a vecinului…

Când n-au mai putut smulge nimic Oltenia a fost vândută. Mai întâi fanarioților care au îndrăznit să stoarcă propriile cozi de topor, boierii. Care boieri au trădat bine’nțeles, punându-se capră imperiului Austriac cu care deja făceau comerț pe sub nasul turcilor.

În 1718, pe 21 iulie, la Passarowitz (actualul Požarevac, Serbia), se încheie un tratat între Imperiul Otoman, pe de-o parte şi Imperiul Habsurgic şi Republica Veneţiană, pe de altă parte. Tratatul a dat habsburgilor drepturile asupra Olteniei.

Nemții au reparat drumurile să poată aduce oaste apoi au preluat justiția care era mult prea înapoiată sub  Banul Craiovei. Au stabilit impozite decente dar obligatorii. Cât timp investeau nimeni nu li s-a opus; au construit chiar o catedrală catolică în Craiova, armata imperială a săpat în stâncă un drum de la  Cozia la Călimănești, dar după aceea au cerut banii. Impozitul! Până aici toate acceptabile dar Austriecii chiar voiau impozitul! Cu nici un chip nu voiau ”să închidă ochii”pentru un mic ciubuc! Asta a fost prea de tot!

Oltenii au dărâmat catedrala. N-au plătit nici un sfanț taxe. Era și foarte simplu: Fiecare  știa ziua când trebuie să plătească și își golea casa sau ”se orienta” cumva. Veneau funcționarii Imperiului, corecți, scrobiți, însoțiți de boieru care părea foarte docil și nu găseau decât case goale. Obișnuiți de pe vremea turcilor, oltenii puteau dispărea cu nevastă cățel și purcel in mai puțin de un ceas!

Boierii ar fi dat taxe strânse de la țărani, dar -cu acte în regulă editate de funcționarul neamț- ei … nu aveau țărani! (Sistemul inteligent al satelor duble (falsa bejenie) a fost deslușit abia după 1900 când au fost obligați să primească nume de familie toți, „de la Vlădică la Opincă”) Târgovețul închidea prăvălia cu obloanele cele mari pe care era scris „mutat în Viana”.

Când se ajungea la judecată era altă dandana: justiția Austriacă strictă dădea dreptate celui mai popular dintre acuzați, că acesta aducea într-o maximă veselie zeci de martori care mințeau de partea lui.

Localnicii au înțeles repede că nici boieru’ nici arnăutu’ lui nu îi mai sunt dușmani. Trebuia doar să te prefaci că ești corect și să fii dispărut când te caută „șmecherii”. Cuvântul derivă din „fine schmeker” care înseamnă fin degustător și se referă la oficialii austrieci care erau îmbuibați cu bunătăți și îmbătați turtă pentru a fi mai ușor păcăliți. Tot atunci au învățat oltencele cuvântul fraer (de la ”frei herr” care a fost aici tradus ca  pețitor logodnic) unu care te ia drept cinstită și nici după ce își ia țeapă nu crede că el e prostu.

Habsburgii au început să priceapă și strângând lațul au înființat ….haiducia. Nu mai găseai o fată să te ia de bărbat dacă nu erai haiduc!  Odată s-au dus 30 de soldați imperiali la han momiți de fete frumoase, au băut , au mâncat, au plătit și la ieșire îi așteptau 100 de haiduci apăruți de nicăieri care i-au bătut, le-au luat arme, cai, bani, haine,  tot până la izmene. A doua zi hangiul se ducea la judecător cu 100 de martori și reclama că nu i s-a plătit consumația!

Text incredibil din Wikipedia: „Radu Ursan din Jupânești, a fost un haiduc român

Ceata lui, alături de cetele lui Lotru și Papură, a participat la marea lovitură dată austriecilor de la Drăgășani, în 1726, când au jefuit o mare caravană compusă din 20 de căruțe cu pereți metalici, fiecare trasă de câte opt perechi de cai, care strânsese taxele din Ungaria, Croația și Ardeal și venise să facă acest lucru și în Oltenia.

Radu Ursan este renumit pentru felul în care îi batjocorea pe soldații imperiali. Aceștia erau dezbrăcați și puși să joace piese de teatru în pielea goală și cu măști pe față, spre hazul mesenilor care se adunau ca la teatru cu mic cu mare ca să vadă comediile. Prizonierii erau puși să joace povești populare.

Descrierea este făcută de contele Maxim Von Bindewald, care fusese trimis să cerceteze furtul, dar a fost luat prizonier de către mucalitul Ursan, jucând iedul numărul 4. Poveștile erau modificate, erau mai mulți lupi și iezi, pentru că erau mai mulți prizonieri care trebuiau toți să joace. Tot contele povestește că Ursan avea obiceiul să țină mai multe zile prizonierii care o rupeau pe românește, foarte utili la dialogurile din piese. Nu a fost nici el prins de austrieci, dar a murit într-o luptă cu turcii, câțiva ani mai târziu, tocmai la Caransebeș, într-o bătălie dată în acele locuri. Așa a dispărut unicul haiduc „regizor”.”

1726: Ofițerii austrieci trimit numeroase sesizări împăratului prin care se plîngeau că „sunt depășiți de evenimente, că populația atacă, fără veste, soldații, îi dezarmează, îi batjocorește și (românii) sînt foarte obraznici.” Neguvernabili.

N-au înțeles nimic! Nici acum Europa nu pricepe că „educați” de orientali, educați de peste 1000 de ani de luptă perversă împotriva a diverse sisteme de opresiune noi le suntem cel mai prețios aliat. Dar vor vedea când vor fi acolo că noi suntem pregătiți.

Dar atunci în 1726 l-au concediat pe Gheorghe Cantacuzino. În 1733 garnizoana Austriacă este luată cu asalt si distrusă. Sunt arși sau linșați de mulțime toți cei 375 de soldați imperiali. Cearta pornise de la unu Lorincz care beat i-a zis „curvo” unei neveste de boier puțin haiducit…

Teutonii se retrag (înainte de a semna orice tratate) și derutați numesc o miliție locală să se ocupe de strângerea birului. L-au pus Ban al Craiovei pe… Neagu Papură haiducul care le-o trăsese alături de Radu Ursan la Drăgășani!

Așa au apărut  Pandurii Olteni. Așa avem expresia oltenească „Țara lui Papură Vodă” (A nu se confunda cu Ștefăniță Lupu din Moldova căruia i-au dat acelaș nume pentru că se mânca papură în loc de mămăligă pe vremea lui) Viața majorității populației s-a îmbunătățit, astfel se explică și perioada destul de lungă (35 de ani) de relativă independență. Boierii au asuprit mai puțin țăranii de frică că și-ar putea face singuri dreptate. Comercianții și boierii și-au continuat afacerile la adăpostul cetelor înarmate de slujitori. Bănia Craiovei n-a reușit să instituie un sistem legislativ așa că procesele și judecățile au dispărut, diferendele se rezolvau „la mica înțelegere” sau prin forță, cîteodată se invocau legi ale pămîntului și obiceiuri.

Au urmat raiduri turcești întâmpinate de haiduci (sau Panduri dacă doriți) 100 de ani domnii locali erau slabi în fața mulțimilor conduse din inima codrului.

1790-1809: Pazvant Oglu, Un aventurier turc (scăpat pe șpagă de pușcăria din București) ajuns Pașă de Vidin(tot cu șpagă) a prădat Țara românească. În apărarea Craiovei s-a remarcat (1802) tînărul sluger al lui Glogoveanu, Tudor Vladimirescu. Împotriva turcilor s-a ridicat apoi haiducul (provenit din boierime) Iancu Jianu care comanda 3000 de haiduci și 3 tunuri. I-a scos un ochi pașei și apoi a trecut Dunărea și l-a ucis. De acolo expresia „Vremea lui Pazvante Chioru’”

La întoarcerea lui Iancu Jianu, a fost mare sărbătoare în Craiova. A fost primit ca un erou. Potrivit tradiției populare, cîntecul: „M-a făcut mama oltean” a fost compus, în acea seară, pentru Iancu Jianu de lăutarul Niță Băloi din Ișalnița, căruia vodă îi tăiase în 1802 degetele de la mîna dreaptă ca să nu mai răscoale norodul prin cîntecele sale, dar el nu înceta să cînte.

Pentru istoria Olteniei de la Zeul Apollo la Antonie Solomon citiți Wikipedia