Între Zamolxe și Culianu

Politrucii rasturnați pe maidanul cu gunoi al circului încearcă să negocieze cu cei care îi mănâncă de vii arătând că pot spune adevărul. Să nu credeți că o să le iasă vreodată din sânge momentul în care erau în centrul arenei.

Unii au fost acolo doar pentru bani și acum de la periferie dau pe goarnă pe la DNA. Îi cunoașteți.

Alții au gustat din glorie și asta e boală fără leac. Să simți, să te simți făcând istorie doar vorbind este cel mai mare nediluat inflamator pentru ego. Mituri ale umanității îți vibrează în sânge, subalterni ar ucide pentru un loc de unde să îți spună că ești genial, frumos, divin.

Când circul se mută, când ți se expun în public dessurile mânjite, aceeași subalterni uită și te vând, te murdăresc mai rău decât credeai că se poate.

Este Cristian Sima cu spovedaniile, S.O. Vîntu scrie el însuși pe blog pentru că doar el poate aduce sarcasmul (disprețul?) până acolo. Despre Năstase și Ponta nu știu, nu pot să îi frecventez, iar Iliescu are evident un scrib. Dintre toți Dl Șerbănescu Ilie nu are blog personal și scrie la „Cuvântul Ortodox” dar are așa un ton de goarnă a apocalipsei că îl citesc mai rar.

Nu vă sfătuiesc să deveniți public pentru acești părăsiți-de-glorie deși soluția SOV pentru autostrăzi  mi se pare genială cel puțin practică. Oamenii ăștia au un interes (subsidiar) chiar dacă ar vorbi conectați la detectoru’ de minciuni.

Vreau să spun că adevărurile există, sunt acolo, le cunoaștem. Știm! (wow, suntem complici!)  Ok, o să fiu mai blând, vorbesc doar despre mine:

Aș fi putut ști că sunt mințit de fiecare dată când folosesc telecomanda, Aș fi putut să mă recunosc manipulat cu ștampila de vot în mână. Dar am preferat să privesc în altă parte. Nici tinerii picați la bac nu mai sunt creduli. Devine suspect toată viața lui cel care mă păcălește o singură dată.

Dar mă bucur de viața asta, berea cu prietenii, plantele din grădină, cerul încă albastru, liniștea piscului, nu vreau să văd 60 000 de morți anual in spitale dezinfectate cu apă chioară! Vreau să trăiesc în Speranță și (curviiștina dracu!) Speranța asta îmi întoarce capu’.

Am știut, eu cel puțin am știut. Cred că de aia nu am intrat în spital decât cu salvarea. Se întâmplă în continuare, nu o să se îmbunătățească instituția aducătoare de sănătate ci se va face mai scumpă. O știu și îmi văd de ale mele.

Mai am o scuză: când încrederea (speranța !@#$%^&*)în instituțiile statului este scăzută ceea ce urmează s-a intâmplat alaltăieri în Venezuela. (Siria, Libia etc.)

(Notă către mine însumi: renunță la bere, leagă-ți via.)