Între Zamolxe și Culianu

Despre ceața și păsăricile din cap.

In Munții Godeanu este ceață 200 de zile pe an. În rest este furtună sau vânt. Când sunt toate astea în acelaș timp se numește Boanghină.

Dacă te înghite Boanghina te rătăcești (ciudat!) chiar dacă stai pe loc, vizibilitatea poate ajunge la un metru și oricum nu vezi decât ce vrea să îți arate vântul. Dacă fulgeră sau se întâmplă alte lucruri stranii cel mai greu este să stai pe loc deși asta este indicația (specialiștilor)

Zgomotele pașilor se aud altfel, simți îm plămâni umezeala și îți freci ochii și îți privești palmele ca să te convingi că nu ți s-a albit vederea. După câteva minute sentimentul că ai putea să fii oriunde pe pământ, pe un alt continent sau pe o altă planetă este din ce în ce mai puternic. Am vazut sălașe, pietre ciudate și nu are rost să le mai caut ulterior pentru că sunt în ceață și numai acolo.

Atunci când sunt perfect și definitiv rătăcit apare o pasăre mică ce zboară prin preajmă; (ne știm de mulți ani) îmi aranjez  rucsacul, pelerina și mă iau după ea. Dacă dispare păstrez direcția și o găsesc așteptându-mă pe un smoc de iarbă. Minute mai târziu regăsesc poteca și păsărica s-a dus. Iar plec de capu’ meu, iar mă rătăcesc, iar apare și mă conduce pe traseu. De 5-6 ori mă pierd prin ceață și pasărea asta (or fi mai multe…) mă scoate la liman.

N-am spus nimănui asta (mă înțelegeți de ce…) până anul ăsta când în întimitatea unui ceai alături de un prieten (inginer (la cap)) văzând ceața venind peste noi am povestit cum mă orientez eu după păsărici.  ”Băă ești nebun, normal că pasările au pui pe aici dar departe de poteca umblată; Când te apropii de cuibul lor te momesc mai departe ca să-și apere puii. Te apropii de alt cuib te preia altă păsărică și dispar unde nu mai sunt cuiburi adică… pe potecă. E logic!” Am pus mâna la frunte și i-am dat dreptate.

Se numește  Pantăruș și e un vrăbete mai mic si maroniu. Își face cuibuirile în pământ pe pășunile alpine. Mă ajuta cândva să ies la liman. Era trimis de Spiritul Muntelui ca să nu mă prăpădesc. Pe vremea aia, odată, în mijlocul orașului, eram nevoit să iau o decizie grea; Am pus opțiunile pe care le aveam în jurul băncii pe care stăteam și am așteptat pasărea. A fost o decizie bună.

Dar iată ești sincer cu un deștept informat și rațional și tot ce îți este magic și supranatural s-a risipit. Și ceața asta e urâtă.  Ce să mai fac, constat trist următoarele:

1#           Dacă simți magicul în viața ta, TACI!

2#           Dacă îți simți inteligența inutilă  desfințezi altora dragostea speranța și entuziasmul.

Vine logica dispare magia.