Între Zamolxe și Culianu

În anul 2022 sau 2023, nu-mi amintesc exact.

Biserica ortodoxă devenise deja o instituţie puternică cu foarte puţini religioşi. Aveau multe făbricuţe de tot felul peste tot şi un raft special în supermarket, dar la altar puţini se mai închinau.  S-au îmbuibat după revoluţie aşa de tare până s-au prabuşit ca (,) cult. Oamenii au devenit circumspecţi iar popii din ce în ce mai lacomi. Puţinii prelaţi care se purtau ca si cum ar fi slujitorii domnului intrau în conflict cu superiorii lor ierarhi(ci). Curtaţi pentru că produceau voturi şi puteau influenţa comunităţile puţini preoţi au rămas nestricaţi de  bani. Când statul a început să strângă cureaua au picat definitiv deşi ocupau democratic 30% din parlament.

De când nu mai participam la ceremonii străine noi ăştia  (formam o comunitate cei care ne toleram, ne înţepăm şi totuşi cumva ne respectam reciproc) am inceput să ne vedem mai des la înmormântări. Si iată, chiar fără plimbări prin biserică mortul n-a fost lipsit de un ritual.

Fiecare vine la capelă cu ceva alcol de acasă, un stick de memorie cu sau fără anticele tablete de acu’ 15 ani. Se infiinţează repede o reţea între device-uri şi pe un ecran mare nelipsit din sala de priveghi incep să se deruleze poze uneori filme. Poze de-ale fiecăruia în care apare decedatu.
Uneori priveghiul are loc în absenţa mortului, la cârciumă sau inafara oraşului. un proiector decent se găseşte prin buzunarele participanţilor.
De regulă vorbeşte cel care a venit cu pozele care sunt pe ecran până se trece la setul altuia şi se schimbă vorbitoru’. Foarte des cineva vorbeşte prea mult sau neplăcut. Foarte des oamenii vorbesc despre decedat căutând să se laude pe sine profitând de audienţă.

Totul e liniştit doar cât rulează pozele din copilărie şi vorbesc rudele, apoi când incep prietenii defunctului să spună poveşti printre imaginile proiectate se poate întâmpla orice. Uneori se ceartă, uneori majoritatea iese din sală, uneori un grup mai compact pleacă să ţină priveghiul în altă parte. Vezi destul de des 5-6 oameni la o bodegă privind cu spatele la sală poze proiectate pe peretele de lângă masa lor.

Sunt mulţi participanţi care nu l-au cunoscut pe decedat, vin la spectacolul vieţii unui om redus la un slide-show. E impresionant cand vin cunoscuţi ai mortului din perioade sau aspecte pe care nu le ştiu toţi; Poveşti din străinătate, din puşcărie sau chiar din casnicie se adaugă surprinzător unei foste vieţi.

Uneori pozele şi mărturiile de la priveghi sunt urcate pe net pe un site cu terminaţia „.rip” Cei care nu pot fi prezenţi publică poze şi poveşti ulterior acolo.

Mie îmi place după ora 2 noaptea cănd au rămas puţini şi se vorbeşte la obiect: despre ce o să le lipsescă din viaţă de aci încolo şi mai ales ce din viaţa celui dus vor duce ei mai departe.