Între Zamolxe și Culianu

Versuri fără rimă și fără prea multă diacritică

Eu ii zic Verb caci mintea necredinciosului care se crede destept trebuie sa o ia de la zero nu poate folosi concepte „perimate” (fuga de etichete).

Gandesc uneori cu glas tare langa un foc: uneori am in prejma prieteni care ma asculta de parca as sti ceva. Ca sa fac gandul verb scriu in acst blog. Sfarsitul introducerii.

Exista oameni care se hranesc spiritual doar intrand in biserica : trecerea pragului ii trece in starea mentala necesara pentru a capata raspunsurile de care are nevoie fiinta lor. Fericiti cei care pot ! Incerc sa constat fara sa fac judecati de valoare.

Ti-e sete si te opresti la o fantana, bei apa spui „Doame ajuta” si pleci in drumul tau fara sa te intrebi o clipa daca apa este buna. Eu ma intreb. Traiesc cu frica agatata de gat. Si asta e un semn ca ma indoiesc de Dumnezeu.

Subliniez ca nu este decizia mea ((ne)credinta) chiar daca este rezultatul experientelor mele. Posedand o colectie de inadvertente biblice, privind chiorâș biserica si oamenii ei, calea imi este plina de maracini.

Practica face organu ( totuși !) Îngenunchezi, bagi capu sub patrafir, te-nchini cand treci pe langa biserica si ceea ce faci (verbul) iti intra in carne si poti sa mergi in(tru) spiritul care te apara.                  Nu e drumul meu. Mie imi este inchis. Eu plec de la mintea cocosului si pas cu pas descopăr acopăr distanta de la vierme pana la vultur cu verb.

Daca nu pot sa ingenunchez in fata unui popa betivan, alcolic, afemeiat si fara schelet moral. ..               Nu mai am decat o singura solutie ca sa-mi fie cu apa vie toate fantanile din cale: sa devin eu asa cum ar trebui sa fie popa ăla.  Acum e clar de ce stau lângă foc si mă trag de smocurile de păr rămas deasupra urechilor. Nu este nimic sa aflu, ramane sa si traiesc așa. (și nicicum altfel)

Pentru cei inzestrati cu viermele indoielii (căruia putem sa ii zicem ratiune) calea catre Cristos este nici mai mult nici mai putin decat transformarea in(tru) Cristos. Punct    .              N-o mai da la întors că tot acolo ajungi!

Daca nu o fac, daca nu ma asez pe cale sunt condamnat sa traiesc cu frica in gat. Și știu 12 feluri in care poate sa imi faca rău doar apa. (am lucrat si in domeniul asta ‘gamias) Stiu eu! (…te-ai pe ea de rațiune!)

Iau o pauza. Gandul este un fuior de ceata, dispare fara sa lase urme cu care sa spargi capul cuiva. Vorba este vibratia unui gand in gatlej si e „volanta” ca pasarea.

Cand faci o fapta, schimbi lumea dupa un gand. Numesc asta verb.

Verbul este comunicarea suprema este ceea ce spune o intreaga viata de om si nici o secunda mai putin.

O opinie este un gand spus, adica un gand rasuflat. Latratul cainelui si textul acuzator este frica rasuflata. Legea este scrisa de unii si valabila pentru altii; asta e o palma data divinitatii. Nu exista decat o singura modalitate sa dai sens salivei pe care o arunci vorbind; taci si lasa viata ta sa dovedeasca..

Adica Verbul.        Comunicare prin a fi   …și atât!

Vorba este un sunet de clopot in pustiu. Daca o batrâna isi face semnul crucii auzind clopotul ding-dongul  este verb.

Ok, recunosc, inventez sensuri noi cuvantului verb din ura pentru gramatica neinvatata la vreme, dar va rog frumos sa observati maarea diferenta intre o vorba si aceeasi vorba dar incarcata de sens (rost) si trecuta (strecurata, scursa) in fapta omului.

Fiecare cuvânt aruncat catre un semen poate fi un gand prost tradus, o verba volant (vorbă zburatoare na!) sau plina de rost, icnita din inima si atunci ii spuneam descantec, blestem, vraja.   (Acum Verb)
Ideea de care m-am desprins putin ca sa o fixez era că cercetătorul de adevăruri, gânditoru’ (cel care se indoieste-indoitoru) nu poate astepta mila zeilor dar poate incerca sa devina aici, in viața asta zeu. Daca te indoiesti de Cristos nu ai cale de mantuire decat sa devii Cristos.

Deci exista

Amin!