Între Zamolxe și Culianu

Am fost la Bucureşti la un „miting” al profesorilor. Autocarul sindicatului, diurnă, jandarmi înconjurându-ne de la intrarea în capitală până la plecare. „Fără educaţie, nu există naţie” sigur aţi văzut la ştiri.

La întoarcere, scăpat de nevastă şi înconjurat de respectul nostru cel mai bătrân prof din grup s-a îmbătat. Patruzeci şi doi de ani (în aceeaşi şcoală dîn acelaş sat)  vechime nu l-au ajutat să ajungă necocoloşit acasă.

Am râs cu toţii la unele glume, Am pus capul în pământ când unele doamne (profesoare!) au fost oripilate „ce faci dom’le încerci să mă pipăi!” De fapt ele profitau de evidenta lui beţie ca să îşi şteargă cu el orgoliile uscate. Când batrânul prof coborâse undeva după Strehaia au recunoscut că nu le-a pipăit „dar vorbea într-una şi m-a enervat!”

Inainte de a coborî, retras în scaunul lui după acuzaţiile cucoanelor, vorbea singur. Am început să fiu atent din lipsă de altceva si atunci, în clipa în care nu era decât un beţivan pentru toţi cei din jur a zis-o:

„Dacă acu douăjdeani vă făceaţi treaba corect nu mai era necesar să ne milogim la ăştia pe care noi i-am educat!” Am înţeles cuvintele fără să pricep mesajul, dar am devenit curios pe măsura ce batrânul ridica vocea cu dicţia formată în 42 de ani de catedră: „Dacă v-aţi face meseria în 15- 20 de ani am avea alţi conducători!  Dar cine să îi educe! ”

O oră am mai stat în autocarul sindicatului până am coborât.  În ora aia tot ceea ce ştiam despre lume s-a rearanjat după vorbele bătrânului (alcoolic) profesor. Am coborât într-o realitate în care sunt responsabil-sau-nebun capabil-sau-mort

Între 7 000 şi 10 000 de profi din România s-au dus la Bucureşti să strige să ameninţe (cu îngheţarea anului, grevă generală etc.) şi doar unul să fi observat că ei profii ăia sunt primii vinovaţi? Când am renunţat să mai educăm următoarea generaţie? Mai avem dragoste şi caracter ca să creştem nişte oameni mai buni decăt noi?

Şi asta e valabil nu doar pentru profi. Orice deranj orice supărare îmi aduce lumea din jur este doar depresie cauzată de propria laşitate, lene, frică de adevăr. Ceea ce pare „rău” în afara mea este rană din mine la care am fost complice şi chirurg.

Mă plâng de politicieni dar eu le plătesc salariul, Ma plâng că sunt o naţie de căcat dar eu pot fi orice vreau eu chiar azi.

„te iubesc ca pe o rană la care am fost complice şi chirurg”  (Adrian Păunescu)