Mă trezesc, imi amintesc că sunt singur la munte. Se aude răpăitul ploii pe cort şi gândesc sau vorbesc cu glas tare “rahat, nu vreau o zi ploioasă”. Ei bine oameni buni, exact o secundă mai târziu ploaia se opreşte. Rămân cu o problemă filozofică gravă.
Educaţia materialistă în care am crescut zice că este o coincidenţă şi să-mi văd de treabă. Dacă mintea-mi alunecă mai mult de o secundă pe altă cărare atunci îmi aud cenzorul interior ”Ook, vine timpul, este normal, să treci pe la un psiholog”
Materialiştii au fost întodeauna la putere dar maşinăria ştiinţei de ei condusă a ajuns în zone pe care le cam ţin secrete. De aproape 100 de ani se ştie că observatorul este parte a oricărui experiment adica (pe şleau) obiectivitatea fizicii este ca virginitatea pensionarului plin de nepoţi.
Orice teorie se transformă în terci dacă îi găseşti contraexemplu, ceva ce teoria zice că nu există. (incompletitudine-Godell) Nu mă apuc acum să refac lista cu mistere neelucidabile sub actualele teorii, dar există cel puţin Edgar Cayce. Şi un contraexemplu este suficient.
Syncronizitat (cu 2 puncte pe a) se numeşte asta la C. G. Jung, coincidenţă plină de înţelesuri şi (zice el,) toată gândirea magică se bazează pe asta. Nu sunt, evident, legături cauzale, Hei! nimeni nu susţine teorii care îl bagă la balamuc, dar este un sens pe care il găseşte mintea umană martoră a “căderii concomitente în timp” a evenimentelor.
Bună asta drept concluzie intermediară: Doar mintea mea dă (alt) sens sincronicităţilor. Deschid fermoarul la cort. Nori atacă varful din faţa mea. Pun aparatul foto să filmeze şi mă culc la loc. Aranjându-mă in sacul de dormit cald gândesc ceva de genu “dacă tot aveai chef de somn nu era necesar să opreşti ploaia” Ei bine oameni buni cred că aţi ghicit deja, simultan cu gândul ăsta iar a inceput să picure!
La câte faze de astea să rezişti gânditor raţional materialist (intreg la minte) ? Strâng aparatul foto (puteţi privi filmul aici) şi inchid fermoarul la cort. Sunt a cincea oară singur pe muntele ăsta şi deci nu sunt impresionat de coincidenţe prea uşor.
Dorm netulburat de filozofii, încă deliberând în gând, din când în când, ce vreme aş vrea. Ploaia ba se opreşte ba devine ameninţătoare până spre prânz când, sătul de somn şi doldora de vise ies din cort, dar nu inainte de a stabili precis ce vreme imi doresc.
Sunt a cincea oară singur pe muntele ăsta şi iarăşi ca de fiecare dată mintea încearcă sa mă decupleze de la realitatea materială-materialistă. Pot pune observatia asta in alţi termeni şi uite ce iasă: Mintea mea incearcă să mă conecteze cu altă realitate. Wow, sau: Mintea mea incearcă să mă conecteze cu restul universului. Bă Tată!
Recitesc textul de până acum şi nu găsesc nimic extraordinar sau aberant. Nu e cazul să strâng bani pentru psiholog. E doar mintea mea care incearcă, vede, construieşte şi eu nu accept pentru că mă decuplează de la (ceea ce ştiam că este) realitate. Dar dacă o las? Dacă m-aş lăsa plutind pe gândurile astea? Cum ar fi?
Un fluture mi se aşază pe nas. Sunt în cort, dormind-visând cu fermoarul închis şi un fluture mi se aşază pe nas! Exact când mă gandeam la … la ce mă gandeam? Hei dar ieşisem din cort! Ce cort!?! Eram la calculator scriind textul ăsta. Ce fluture?!?
Ok, mi-am revenit; a fost un vis. A fost doar un vis pe care lămuriţi-l voi că eu nuş’ de ce, nu prea am chef să-l mai trăiesc (trezesc). (citesc, mă rog!)
Între Zamolxe și Culianu 
Lasă un răspuns