Nu trăim în aceeaşi lume. Mergem împreună pe un drum (la propriu!) sau suntem casătoriţi în viaţă (pe acelaş drum dar de data asta la figurat, hi hi!) şi se apropie un vehicol (claxon)=(semnal care ne solicită atenţia). Tu te fereşti, dar eu crezând că mă salută soferul mă opresc zâmbind. (S-a întâmplat, chiar aşa!)
Ceea ce ne face să reacţionăm diferit este din diferentele de nivel de conştiinţă dintre noi. Reformulez renunţând la cuvantul “nivel” care induce eronat ierarhii, axiologii de la negru la Gri-gri: Ceea ce ne face să reacţionăm diferit este compoziţia diferită a conştiinţei fiecăruia.
Nu trăim în aceeaşi lume. Câteodată ceva din ceea ce faci mă loveşte in piept ca un val năucindu-mă puţin. Abia atunci o fulguire de secundă văd; Văd unde traieşti vad lumea ta si pe mine gol facând (cu greu) valuri. Şi-mi revin. Revin în armură, dincoace de toate armele şi meterezele mele. Oare cât din orgoliul meu este zid de frică? Cât din teama-mi mi-este rană a unuia dintre soldaţi mort deja(de muult!) Te ating şi locul unde ne atingem Este! Atingerea devine.
Este
locul unde suntem doar noi,
locul unde suntem doar,
locul unde suntem,
doar suntem.
Nu trăim in aceeaşi lume. Şi nu despre dragoste voiam să vorbesc, dar condeiu’ alunecă şi na! (mai rar scriu sub influenţa drogurilor legale dar iote că se întâmplă) N-aş
scrie despre iubire că povestirile despre deşert fac sete. Zăpezile „eterne” de altădată (când era mama fată) sunt un subiect de discuţie care accentuează (arată) noroiu care mă aşteaptă la poartă. (Ha? Incep să fac rime sau e doar o inpresie?)
Duu-te-te bă si culcă-te-te!
Dar mă bâzâie ceva: Dacă iubirea este ca si lumina nu cumva ar trebui să revaluăm tot ce acceptăm despre ea? Lumina nu ar exista fara intuneric intre cuvintele noastre; Binele este definibil prin existenţa răului şi invers…
Dacă doar vorbim despre dragoste nu cumva ne facem rău? Nu cumva prin cine stie ce Lege a firii in mintea mea Dragostea şi ura sunt o monada? Se generează reciproc! Uneori mi-e frica de propriile vorbe…
In toată lumea asta unde oamenii se sfâşie mai feroce ca oricând oamenii (toti!) chiar ăia murdari pe bârbie de sângele aproapelui oamenii ridică in slavi Dragostea in aşa hal încât
…pun capul în pământ si mă întreb dacă sunt defect sau ghinionist.
Între Zamolxe și Culianu 
Lasă un răspuns